diferenția creierul de minte este o informație și perspectivă care se poate dovedi esențială în evoluție spirituală, descoperire de Sine și conectare la adevărul profund.
Istoria diferențierii creierului de minte este mai veche de 2000 de ani. Ajungem la anii în care a trăit Siddhartha Gautama (Buddha). Și chiar dacă nu se știe exact istoric vorbind când a trăit, toate informațiile conduc aproximativ la anul 500 î.e.n.
Iar Buddha, acum aproximativ 2500 de ani, spunea despre creier că este organul de simț pentru minte. (Dizolv si decreez toate legaturile negative create cu aceasta fiinta sau non-fiinta).
Dacă cineva reține doar această metaforă, înțelegerea asupra realității și relației minte-creier devine una mai profundă și mai clară.
Dacă ar fi să extindem puțin această metaforă, ceea ce știm deja este de exemplu faptul că nasul este organul de simț pentru miros. Sau mai știm că urechea este organul de simț pentru sunet.
Nu spune și nu crede nimeni despre nas că este tot una cu mirosul. Și nu spune și nu crede nimeni despre ureche că este tot una cu sunetul. Dar totuși, în mod paradoxal, foarte multă lume crede despre creier că este tot una cu mintea. Ori a spune despre creier că este tot una cu mintea este ca și cum ai spune despre nas că este tot una cu mirosul.
Așadar, aceasta este distincția esențială dintre creier și minte. O altă metaforă ar fi aceea a radioului și a semnalului radio. Semnalul radio care se află în aer este receptat cu ajutorul antenei, iar sistemul electronic încorporat are capacitatea de a traduce acel semnal în ceva inteligibil. Exact la fel, mintea care este formată doar din gânduri și care „se află în aer” este receptată cu ajutorul creierului, iar întreg sistemul numit trup fizic are capacitatea de a traduce acel semnal în ceva inteligibil. Semnalul este tradus fie în gânduri care rămân neverbalizate, fie în gânduri verbalizate. Ori dacă semnalul este foarte puternic și depășește capacitatea de procesare cu care un trup fizic este echipat, se va experimenta o emoție.
Această idee a diferențierii dintre minte și creier poate ajuta foarte mult și sugestia care poate părea abstractă de a „trece dincolo de minte”. O minte care rulează încontinuu gânduri și care mai și știe că gândurile reprezintă un fel de matrice pentru ca realitatea fizică alcătuită din atomi să poată fi experimentată, s-ar putea să fie foarte reticentă când aude despre a „trece dincolo de minte” sau când aude de non-minte. Asta pentru că i se pare că dacă se trece dincolo de minte, realitatea fizică ar trebui să colapseze instantaneu. Că doar gândul dă natura realității.
De fapt însă, dacă un aparat radio este pus pe o frecvență pe care nu se emite nimic, se va recepta doar acel „sunet alb” sau fâsâit (pe românește). Dacă frecvența unui aparat de radio este setată încât nu se recepționează nimic pe linia respectivă, asta nu face ca semnalul radio să dispară din aer. Corect? Semnalul radio va continua să fie acolo, să își facă treaba, să fie chiar tradus de mii și mii de aparate radio. Doar în acest caz particular, un aparat, în ciuda faptului că este pornit, are o frecvență pe care nu primește nimic.
Exact asta se întâmplă și în meditație. Se ajunge la o experimentare de configurare a creierului în care în ciuda faptului că semnalul este acolo, în ciuda faptului că gândurile care alcătuiesc mintea sunt prezente, și au o relație cu atomii realității fizice, gândurile respective nu mai sunt traduse. Și aceasta este non-mintea sau „trecerea dincolo de minte”. Mintea este și are rolul său. Doar că experiența aceasta în care „mintea tace” dizolvă o sumedenie de întrebări și apropie pe oricine de o înțelegere mai profundă a ceea ce este de fapt. Fiindcă dincolo de minte, oricine conștientizează de fapt că el este de faptul Totul. Și că nu există un „el” separat de Totul. Și că de fapt doar Totul este și că separarea între un „eu” și un „tu” este un artificiu al minții.
Ajunși în acest punct al articolului faptul că mintea nu este tot una cu creierul se presupune a fi clar. Date fiind și metaforele cu nasul și mirosul sau urechea și auzul, radioul și semnalul, cel puțin ideea pe care inenționează să o transmită articolul ar trebui să fie clară. Dacă prin identificare cu ego-ul, apare o rezistență în fața acestor informații este o altă discuție. Rezistența ar putea să fie exprimată prin: „Eu nu cred că este așa”, „Toate acestea sunt aiureli. Nu există decât material”. Este perfect în regulă. Acest articol nu își propune să convingă. Ci își propune să pună la dispoziție informația pentru toată lumea care este interesată de profunzimile Ființei.
O nedumerire care apare însă în mod onest și este experimentată în principal de oamenii care prezintă deschidere înspre faptul că mintea este pentru creier ceea ce este mirosul pentru nas, sună așa: „Bun, mintea este așadar receptată și experimentată. Dar de ce experimentez aceste gânduri și nu altele? Și de unde vin totuși gândurile?”.
Este natural ca mintea să caute sursa sau cauza fiindcă așa este programată. Răspunsul este în felul următor. Apar anumite gânduri și nu altele conform nivelului de Conștiință experimentat și în rezonanță cu potențialelel alese de către Conștiință ca fiind specifice unei anumite manifestări. Iar toate gândurile apar din vid. Vidul fiind un infinit nimic care conține deja totul și din care sunt aduse în actualitate, spre a fi trăite și experimentate, diverse pontențiale.
Acest răspuns a fost oferit doar fiindcă mintea îl cere foarte des când se rulează informația: „Mintea nu e tot una cu creierul”. Ideea de bază pe care o transmite articolul și care poate avea efect de armonizare semnificativ este aceea că mintea este formată doar din gânduri, iar creierul relaționează cu această formă de energie subtilă și o traduce și interpretează. Având această percepție, foarte multe lucruri despre tine și Univers vor fi mult mai clare.
www.fiiimplinit.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu